După rezulatele de la bacalaureat se caută vinovatul.
Cine-i vinovat?
Cu siguranţă NU elevii, NU profesorii.
Elevii ar trebui felicitaţi că nu se lasă îndobitociţi.
Profesorii ar trebui felicitaţi că nu insistă să-i îndobitocească pe elevi.
Nu e normal să-i îndopăm pe elevi cu formule până le vine rău, ca apoi, în momentul în care păşesc afară din şcoală să nu ştie ce să facă cu ele.
Am văzut, de curând, ironii la adresa subiectelor de la capacitate: „s-a dat o problemă cu albinuţa”. E foarte bine! Tot ceea ce am abstractizat în atâţia ani de şcoală, ar trebui corelat cu viaţa reală. De foarte multe ori (de n ori) elevii întreabă: la ce-mi foloseşte? Iar noi, „învăţaţii momentului” le răspundem: pentru gimnastica minţii, pentru a-ţi dezvolta intuiţia, creativitatea, inteligenţa. Foarte adevărat. Dar oare: de ajuns?
După părerea mea elevii şi-au pierdut plăcerea de a învăţa, şcoala a încetat să mai fie o aventură plăcută.
De ce?
Pentru că în acest moment învăţământul românesc nu caută altceva decât să facă din memoria elevilor o bancă de date. Majoritatea elevilor acumulează „pietre”, dar construiesc foarte puţine idei strălucite. Câţi dintre profesorii zilelor noastre mai au timp să se ocupe de sufletul şcolii. Şi când spun sufletul şcolii mă refer la: sufletul elevilor, sufletul profesorilor, sufletul societăţii. În final acolo ajung „produsele” şcolii: în societate. Se spune că: cine stăpâneşte învăţământul, stăpâneşte viitorul. Cât adevăr! Și câtă durere! În condițiile în care avem învățământul pe care îl avem, care-i viitorul nostru?
Programa este atât de încărcată cu informaţie puţin utilă – şi chiar inutilă încât, oricât ne-am dori, nu mai avem timp să-i stimulăm să-şi deschidă ferestrele minţii, să aibă îndrăzneala de a gândi, de a pune întrebări, de a dezbate, de a se detaşa de paradigme. Nu avem timp să le stimulăm inteligenţa, să-i învăţăm să dobândească experienţe originale, să exploreze necunoscutul. Memoria elevilor ar trebui folosită ca suport al creativităţii nu ca bancă de date.
Rezultatele de anul acesta de la Bacalaureat sunt un imens semnal de alarmă: ar trebui să ne trezim, să schimbăm ceva, dacă vrem să formăm fiinţe umane inteligente, capabile să supravieţuiască într-o societate stresantă. Să avem tot timpul în fața ochilor, ca un stindard, faptul că: a educa înseamnă a ne ocupa de cea mai frumoasă şi mai complexă artă – aceea a inteligenţei.
