Citaul zilei

Cel ce a ajuns în vârful muntelui, nu a ajuns acolo prin cădere. N.D. Walsch

duminică, 15 iunie 2014

Pentru absolvenţii promoţiei 2014





Dragi absolvenţi,
Mă uit la voi şi mă gândesc cum eraţi acum 4 ani când păşeaţi timizi, dar încrezători pragul acestui liceu. Liceul, v-a înzestrat cu hărţi şi busole pentru ca voi să străbateţi cu bine oceanul vieţii, în aceste vremuri în care societatea bazată pe cunoaştere evoluează într-un ritm ameţitor.
Domeniile mele de activitate – Matematica şi Informatica au o utilitate fundamentală pentru celelalte ştiinţe. Mă întreb până unde va merge ştiinţa cu profunzimea cunoaşterii? La  „răspunsul” acestei întrebări veţi contribui, cu siguranţă şi voi. Gândindu-ne la viitor, un singur lucru se poate spune cu certitudine: trebuie să ne aşteptăm la cele mai mai neaşteptate lucruri. Căci, aşa cum spune poetul:
“Dacă toate-acestea fi-vor învăţate,
Restul o să vină de la sine apoi
Şi-or să se împlinească visurile toate...” (N. Labiş)

Fie ca, într-adevăr, visele voastre să se împlinească !
Vă felicit pentru realizările de până acum şi vă doresc ca ele să fie continuate şi întrecute de împlinirile anilor ce vor urma.
Vivat, crescat, floreat!

joi, 12 iunie 2014




Rezultatele concursului interjudeţean de matematică 
OLIMPIADA SATELOR DIN TRANSILVANIA

În perioada 06-07 iunie 2014, judeţul Satu Mare a găzduit a IV-a ediţie a concursului interjudeţean de matematică OLIMPIADA SATELOR DIN TRANSILVANIA. La acest concurs au participat elevi din judeţele Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Mureş, Sălaj şi Satu Mare.
 Trofeul concursului i-a revenit elevului Oşan Mihai, cls. a VI-a, prof. Pop Ionela – Şcoala Gimnazială Culciu Mare, jud. Satu Mare, singurul elev din concurs care a reuşit o lucrare cu punctaj maxim: 100 puncte. Celelalte rezultate ale elevilor sătmăreni:


GLODEAN LAURA - cls. IV, Școala Gimnazială DECEBAL,prof. UGLEAN MARICICA, 99p, locul I
KAITAR FERENC - cls.V, Școala Gimnazială "George Coşbuc" MEDIEȘU AURIT, prof. MOLDOVAN GHEORGHE, 85p, locul III
ȘIKET KAROLINA - cls.V, Școala Gimnazială PĂULEȘTI, prof. MIC-OPREA DANIELA, 81p, Menţiune
OŞAN MIHAI - cls.VI, Școala Gimnazială CULCIU MARE, prof. POP IONELA, 100p, locul I
ROBAȘ AURA - cls.VI, Școala Gimnazială "George Coşbuc" MEDIEȘU AURIT, prof. MOLDOVAN GHEORGHE, 88p, locul II
SĂLĂJAN MELISA - cls.VI, Școala Gimnazială CULCIU MARE, prof. POP IONELA, 72p, Menţiune
ZELE MĂDĂLINA - cls.VII, Școala Gimnazială "George Coşbuc" MEDIEȘU AURIT, prof. NICOARĂ ANAMARIA, 92p, locul II
GROS BIANCA - cls.VIII, Școala Gimnazială APA, prof. GAL ANA, 97p, locul I


Felicitări tuturor participanţilor!

Ediţia a V-a a concursului va fi organizată de judeţul Bistriţa Năsăud.