Citaul zilei

Cel ce a ajuns în vârful muntelui, nu a ajuns acolo prin cădere. N.D. Walsch

sâmbătă, 12 iulie 2014

Aţi văzut vreodată ceva mai frumos? Sunt mândră că-s profesor de matematică în România!



Prima Olimpiada Internațională de Matematică a avut loc în România, în anul 1959, fiind inițiată de Societatea de Științe Matematice din România. Ca o recunoaştere a acestui fapt, România a fost invitată să inaugureze festivitatea de deschidere a competiţiei, IMO, 2014, la Cape Town în Africa de Sud:



În perioada 3-13 iulie s-a desfăşurat la Cape Town, Africa de Sud, cea de-a 55 ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică. Anul acesta au participat un număr de 103  țări și peste 500 de elevi.
    Toţi cei şase elevi ai echipei României au obţinut medalii:
  • Medalie de aur: Ştefan Spătaru
  • Medalii de argint: Simona Diaconu, Andrei Viorel Bud, Teodor Andrei Andronache, Paul Gabriel Muscă şi Ioan Laurenţiu Ploscaru.
    Pentru primele locuri, clasamentul (neoficial) al competiţiei arată astfel: China – 201, SUA – 193, Taiwan – 192, Rusia – 191, Japonia 177, Ucraina – 175, Coreea de Sud – 172, Singapore – 161, Canada – 159, Vietnam – 157, România – 156.

duminică, 6 iulie 2014

Domnilor colegi




Dragi colegi,
Iată-ne ajunşi la final!
Bucuria noastră de azi se află într-o legătură directă cu învăţătura, deoarece omul învăţat îşi poartă pururi bogăţiile în cugetul său. Casele, banii... toate se risipesc. Chiar şi pietrele le spală apa... Ceea ce rămâne în urma noastră sunt copiii şi educaţia pe care le-am oferit-o. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi înţeles că investind în educaţie, investim în viitor!
Pe parcursul acestui an am încercat să ne focalizăm pe ce e bun şi să uităm inconvenienţele sistemului, să privim cu seninătate şi speranţă spre viitor. Trebuie să ne considerăm privilegiaţi c-avem şansa de a fi mereu în contact cu tinereţea şi vivacitatea elevilor noştri.
Bilanţul anului şcolar 2013-2014? 

  • s-a desfăşurat Concursul judeţean de matematică „Memorialul Petkes Grigore” la Liceul Teoretic Carei;
  • s-a desfăşurat Concursul judeţean de matematică „Micul matematician” la Liceul Teoretic Negreşti Oaş.
  • am organizat şi s-a desfăşurat în foarte bune condiţii etapa loacală a Olimpiadei de Matematică;
  • am organizat şi s-a desfăşurat în foarte bune condiţii etapa judeţeană a Olimpiadei de Matematică. În urma acestei etape 9 elevi (2 juniori şi 7 seniori) s-au calificat la etapa naţională. De la Olimpiada Naţională de Matematică, de la Sibiu, Roatiş Iris s-a întors cu medalia de bronz şi Schefler Gergo cu medalia de argint. Ambele medalii ne aduc două locuri în plus la olimpiada naţională de anul viitor;
  • în paralel a avut loc etapa judeţeană a Concursului Naţional de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”. La etapa naţională, la Iaşi, ne-au reprezentat 16 elevi. Elevul Boros Zoltan a obţinut medalia de argint iar Bolintineanu Marian Valer şi Berecz Gabriel s-au întors cu menţiune;
  • am însoţit lotul judeţului la Concursul interjudeţean „Grigore Moisil” de la Oradea;
  • în perioada 09-10 mai 2014, am organizat a doua ediţie a „Zilelor MATEMATICII SĂTMĂRENE”:
     vineri, 09.05.2014:
-        ediţia a doua a  concursului de aplicaţii multimedia: Matematica, între clasic şi modern
·        nivel gimnazial – la Şcoala Gimnazială „C-tin Brâncoveanu”
·        nivel liceal – la Liceul Teoretic German „Johann Ettinger”
     sâmbătă, 10.05.2014:
-    Inspectoratul Şcolar al Judeţului Satu Mare, în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România, Centrul Județean de Excelenţă şi Consiliul Judeţean Satu Mare, a organizat prima ediţie a Concursului Interjudeţean de Matematică al Centrului de Excelenţă Satu Mare. Preşedintele concursului a fost dl. conf.univ.dr. DOREL MIHEŢ, de la Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. În cadrul concursului au concurat elevi din clasele V – XII.  Invitaţi:  câte doi elevi din fiecare an de studiu din judeţele Maramureş, Bihor, Sălaj, Bistriţa, Cluj şi Satu Mare;
-   etapa judeţeană a Olimpiadei satelor sătmărene (Olimpiada elevilor de la sate):
·la Liceul Teoretic Negreşti Oaş, pentru şcolile rurale de pe malul drept al Someşului
·la Liceul Tehnologic Ardud, pentru şcolile rurale de pe malul stâng al Someşului;
-   Simpozion cu tema „Individualizarea şi diferenţierea - modalităţi de eficientizare a învăţării matematicii”. Preşedintele Comisiei de organizare a simpozionului a fost dl. prof. dr. OVIDIU POP, preşedintele filialei judeţene a SSMR;
- lansare de carte: Matematica – activităţi sătmărene, carte electronică de matematică prin care am diseminat activitatea desfăşurată în anul şcolar 2013-2014: subiectele date la concursurile organizate în judeţul Satu Mare, subiectele şi baremele de la olimpiada de Matematică, comunicări ale profesorilor şi elevilor la simpozioane.

  •  în perioada 06 - 07 iunie 2014, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Satu Mare, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Satu Mare, a organizat Olimpiada satelor din Transilvania. Acest concurs se adresează elevilor din clasele IV-VIII care învaţă în şcoli din mediul rural. În acest an, Satu Mare a prilejuit schimburi de experienţă utile în domeniul matematicii între elevii din judeţele: Satu Mare, Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Mureş, Sălaj şi s-a desfăşurat la Academia Comercială din Satu Mare, str. Crişan. Preşedintele de onoare al concursului: dl. prof.univ.dr. DOREL DUCA de la Facultatea de matematică a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca. Invitaţi de onoare: d-na prof.univ.dr. EUGENIA DUCA de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, dl. prof.univ.dr. ALEXANDRU TAŞNADI de la Academia de Studii Economice Bucureşti, inspectorii de matematică ai judeţelor Bistriţa Năsăud, Cluj Napoca, Mureş. Trofeul concursului a rămas şi anul acesta la Satu Mare, la elevul Oşan Mihai.
  • au urmat apoi examenele naţionale: Evaluare Naţională, Bacalaureat. Tuturor celor care au muncit pentru aceste examene, profesori şi elevi, le adresez felicitări! Îi încurajez pe cei care au avut neşansă, să muncească şi ei... atunci, sunt sigură, rezultatele vor fi mult mai bune. 


Pentru toate acestea, vă mulţumesc, domnilor colegi!