Treptele dăscăliei (colegilor mei, dascăli)

poezie de Gabriela Genţiana Groza

Un dascăl are-n viaţă trei etape

În care toată truda lui încape.

 

În prima parte, chiar la început,

Când este mai curând nepriceput,

E-ncrezător, e tânăr şi tenace,

Şi-aşa cum ştim, elevilor le place.

 

El are-acum de studiat o groază

- Că n-o să stea pe loc, precum o loază--

Examene de grad şi masterate,

Planuri de lecţii sau vreo facultate,

Să se căsătorească... dar atunci

Îi trebuie casă şi să crească prunci

Abia dacă mai gustă din concediu...

Şi trece-astfel rapid, în stadiul mediu.

 

A doua parte-a dăscăliei poate

Să aibă rezolvare-n prima parte,

Apoi destinul, cu a sa poruncă,

Îl trece-acum şi mai vârtos la muncă;

Pe chip şi-a instalat un zâmbet fad,

- Că ştie, colţurile gurii cad--

Să facă o impresie mai bună,

Că la catedră treaba merge strună,

Nicicând nu-i obosit, el poate multe,

Să strângă-n el, să tacă, să asculte,

Să se supună şefilor cu zel,

Că are-experienţă, e model.

 

Îi cresc copiii personali şi lui,

Îi controlează, nu-s ai nimănui,

E de folos acasă strategia,

Că vâră-n ei toată pedagogia!...

 

Aşa e el şcolit şi vrei, nu vrei,

Rapid îl vezi trecut în stadiul trei...

 

Acum e poate-un pic mai dificil,

Că intră-n scenă dascălul docil,

Numărătoarea inversă-i cea care

Dictează cum se poartă fiecare.

 

Se ţine tare într-o cursă roză,

Nici gând de bătrâneţe sau scleroză.

Ar vrea să fie cum a fost odată,

Dar e bunic şi are şi nepoată,

Acum e socru, nu numai părinte,

E plină mintea-i de învăţăminte;

Iubirea de catedră e adâncă,

Chemarea şcolii e în suflet, încă.

 

Dacă-i aşa, precis şi-a atins ţelul

Şi n-o uita de-a pururi clopoţelul!

 

Didactica MEM - GRUPA 2 SM

Scrisoare către o prietenă

     
Îţi mai aduci aminte cum am început şi drumul pe care l-am parcurs împreună încă de la primul curs? Acel drum plin de necunoscut, de începuturi, de renunţări şi de tot ce ne-a făcut să ajungem unde suntem noi acum.

     Îţi amiteşti prima variantă de proiect la care te-ai gândit şi la care ai renunţat apoi? Mai ţii minte, erai atât de sovaielnică, erai atât de curioasă şi de întrebătoare, însă erai tot tu. Aceeaşi, neschimbată, şi în acelaşi timp atât de diferită.

    Dar cât de îndepartată mi se pare acum acea perioadă şi cât de frumoase mi se par acum respectivele amintiri, acei primi paşi către finalul atât de frumos...

    Lupta, nesiguranţa, dorinţa, succesul, prima grupă în care ai activat, fetele cu care ai făcut echipă îţi mai aminteşti de toate astea? Poate că n-am fost foarte convingătoare în toate momentele colaborării noastre, poate că nu m-am putut bucura de nici măcar un sfert din acele momente care s-au scurs alături de tine pe parcursul derulării proiectului, însă ştiu că tu le-ai trăit, ştiu că tu te-ai bucurat şi ai învăţat câte ceva din toate experienţele parcurse şi te felicit pentru asta.

    Acum poate suntem undeva la o răscruce unde putem alege singure dacă să ne pierdem unele de altele sau nu, dacă să mai continuăm frumoasa prietenie sau să o transformăm într-o frumoasă amintire ce uşor, uşor, se va estompa. Grea alegere... ce probabil ne va aparţine sau nu, ce probabil o vom lua în mod conştient sau nu, însă, cele mai importante sunt amintirile şi visele pe care am reuşit să le construim împreună, cărămidă cu cărămidă.

A ta prietenă,

Doina Muntean