Acest gen de elev/ă este visul oricărui profesor care îşi iubeşte meseria!

Mi se spune că sunt un copil îndrǎzneţ aflat pe treptele maturizǎrii… Frumoasă caracterizare… Mă  simt cuprinsă de un vârtej analitic şi mă gândesc că aş putea sǎ decupez scurte fragmente de viaţă autentic românească, într-o dimineaţă frumoasă de vară. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odatǎ binoclul şi privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceastǎ ţarǎ teribil de simplǎ şi frumoasǎ, trecutǎ adesea prin focurile unor rǎzboaie, despre care am învăţat la istorie că nu au fost întotdeauna ale ei, aclamatǎ  şi blamată, şi oacheşǎ, cu oameni care visează să trăiască în altă ţară. Iluzoriu? Nu ştiu ce să zic de la înălţimea celor 17 ani ai mei...

Este ţara mea, ţarǎ scǎpatǎ din mânǎ ce se îndreaptǎ spre un declinul sadic creat de propriile mentalitǎţi? Ar fi absurd sǎ pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în mǎsurǎ sǎ învinuiesc ţara pentru nimic ci doar sǎ atrag atenţia cǎtre „umilul” megieş român.

Este cert faptul cǎ într-o zi voi putea pǎrǎsi aceastǎ ţarǎ... Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în faţa propriei uşi fǎrǎ cheie… Cutez  a-mi părăsi ţara şi a începe viaţa într-o ţarǎ perfectǎ? Este România o ţară perfectă? Cum ar arăta o ţară perfectă, cu oameni perfecţi? România este locul unde am crescut, am împǎrţit bucurie, tristeţe, am învǎţat sǎ iubesc, sǎ dau frâu liber imaginaţiei, sǎ cred în forţele proprii, sǎ mǎ exprim, sǎ ajut, sǎ caut rǎspunsuri, sa ignor, sǎ sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o ţarǎ ierarhic magnifică, iar spectacolul proastei imagini va înceta.

 Mă simt prinsǎ în mrejele ţării care, cu o ultimă  sforţare, încearcă să mă ademenească  prin masivele ei înzǎpezite iarna, prin adierea florilor de primavarǎ, cu aerul ei de fecioară adormitǎ de bogǎţia verii şi dezmierdată de o bǎtrânǎ toamnǎ târzie, traversată dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivatǎ cu sapa şi cu calul, de oameni care s-au chinuit să-şi dea un rost propriei vieţi. Purtǎm cu noi veacul frumuseţii, a dorului de drumeţii, a muncii obositoare de la câmp care nu curge parcă prin vene deşi glasul biroului şi ora 7 pândeşte perfid… De undeva, din inima ţării se aude tulburător imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uitǎ sǎ trǎiascǎ, având un cult al acumulării de traume. Probleme sau pǎreri tardive, puse faţǎ în faţǎ cu românul, se aud ca dintr-o crevasă: avem facilitǎţi insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de piţipoance cu sex appeal, faptul cǎ pentru clasa politicǎ suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, dacă indecenţă înseamnă echivalenţa vot – peşte congelat, cǎ noi deşi nu avem suficiente case... construim monumente, cǎ bunele maniere par a se gǎsi la intelectuali sau în aparenţǎ la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni cǎ la capǎtul sǎrǎciei se aflǎ viaţa, clubul, luxul. Cumplit este faptul cǎ fiecare dintre noi avem idealuri şi sentimente, suntem o  întreagǎ naţiune ce ne cǎutam valori şi încă îndrăznim să sperăm că vom trăi o viaţǎ care  sǎ nu  se transforme în tipul de hranǎ fǎrǎ condiment.

Aş vrea să cred că, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul ţine de noi,  redresarea ţine de noi, că le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palmă de pamânt. Aş vrea să se trezească în noi spiritul civic şi să ne gândim că nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învǎţaţi sǎ vorbeascǎ româneşte, sunt educaţi şi purtaţi de mânǎ în grǎdiniţe, apoi la şcoalǎ.

Dacǎ m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranţǎ aş şti sǎ rǎspund: din Vaslui, de pe o stradǎ anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fǎrǎ nicio noimǎ, colţ cu maneaua vecinului de la parter şi cu bormaşina celui de la 3 care sparge şi meştereşte de cel puţin un an. Mǎ uit în oglindǎ analitic, cred cǎ arǎt bine, pǎrul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seamǎ. Cobor scǎrile prudent, mi-e teamǎ sǎ nu alunec, a spǎlat proaspǎt femeia noastrǎ de serviciu. La capǎtul culoarului deja zǎresc aceleaşi siluete, vecinii mei care ascultǎ muzicǎ pusǎ în casǎ de afarǎ. Încerc să-i ignor, aşa cum ignor şi replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abţine sǎ nu exclame „Ce dracu or face ǎştia toatǎ ziua în faţa blocului? Alţii de vârsta lor au şi copii. Mai târziu îţi dau în cap pentru o bucatǎ de pâine!” În naivitatea ei, speră... să nu ajung şi eu ca ei.

Înaintez spre ieşirea din scarǎ. Vali, un urecheat ciudat, mǎ salutǎ zâmbind cu gura plinǎ de seminţe. Schiţez un zâmbet, mǎ mai întreabǎ ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sǎ aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, mǎ întreb dacǎ vreunul o fi avut  în viaţa lui emoţii la românǎ, sau s-o fi strǎduit la matematicǎ. Îmi vine un gând şi mai ciudat în minte. Cum or fi arǎtat când erau bebeluşi, moi şi pufoşi. Ce aşteptǎri o fi având de la ei nişte mǎmici nedormite? Unde, pe ce scarǎ a societǎţii ar trebui sǎ-i aşez?  Sunt scursuri, sunt plevuşcă? Or fi, dar sunt români, la fel ca şi mine! Asta nu pot ignora. Ce şanse primesc ei şi de la cine? Ce şanse primesc eu şi de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obişnuitǎ, ei – din familii la fel de obişnuite, ca şi mine! Lǎsati de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca şi ei, eu din Vaslui, ca şi ei, eu din România ca şi ei… Din România mea şi din România lor…

Mergând spre şcoalǎ, mǎ gândesc brusc la ce aş vrea sǎ mǎ fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel puţin bulversante: „Şcoala româneascǎ scoate tâmpiţi”! Oi fi şi eu unul dintre ei? Cu siguranţǎ! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, şi e la modǎ sǎ te tratezi în strǎinǎtate”... Toate fetele de vârsta mea vor sǎ se facǎ modele sau... nu ştiu... Ceva care sǎ le aducǎ mulţi bani şi faimǎ.

Îmi atrage brusc, deodatǎ, atenţia un afiş publicitate rupt. Încǎ se mai observǎ zâmbetul „ca pentru pozǎ” al celui care promitea ca şi alţii... marea cu sarea! Mǎ întreb, n-o fi şi el un produs al şcolii româneşti. Dacǎ da, avem acelaşi numitor comun, eu şi cu domnul din afişe, suntem tâmpiţi. De ce aş vota un tâmpit?

Drumul cǎtre şcoalǎ e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sǎ vǎd ceva, o pǎrticicǎ din ţara asta. In acest moment  vǎd o femeie cǎrând o sacoşe, însoţitǎ de soţul care fumeazǎ o ţigarǎ… şi simt brusc că nu mai vreau să mă gândesc la nimic…

 

Gina Camelia ROMAN

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” – Vaslui

Muzica lui Gheorghe Iovu modifica matricea ADN-ului uman

Nu eu vindec, ci persoana se vindeca, daca ea crede in aceste sunete.

A lansat pana acum 10 CD-uri cu piese de muzica terapeutica . Sunt 17 clinici private în 3 tari cu muzica lui (Germania, Italia, USA). Cateii si pisicile vin sa asculte în parcuri muzica lui si nu pleaca pâna la terminarea melodiei.

http://www.youtube.com/watch?v=8e2o4EZxPZc&feature=autoplay&list=PL6B34809B73D36B45&index=4&playnext=3

 "Doctorul de suflete" cum i se mai spune, compozitorul si interpretul Gheorghe Iovu este un deschizator de drumuri in meloterapie, nu numai in cea romaneasca, ci si in cea mondiala, muzica creata de el fiind folosita in 17 centre medicale din lume. Piesele sale ii vindeca pe bolnavi sau le amelioreaza starea de sanatate, alina sufletele, spiritele le invioreaza, pe betivi ii trezeste din betie, face plantele sa dea recolte in sere mai bogate si mai frumoase, iar in Germania femeile nasc pe piesele sale. 

Cu modestia-i caracteristica nu ii place sa povesteasca despre sine. Vorbeste despre el partenera sa de concerte, Geta Heimerl, scriitoare, care compune povesti, atat adresate copiilor cat si adultilor. Povesti cu talc, despre care oamenii spun ca ii ajuta sa gaseasca raspunsuri la intrebarile lor si sa se dezvolte personal, uneori cu functie vindecatoare, alteori de cunoastere.

- De unde a pornit totul si cum v-ati descoperit talentul? 

Gheorghe Iovu De mic mi-a placut muzica, am cantat la chitara, cat timp am facut scoala de canto si, dupa Revolutie mi-am cumparat instrumente mai specializate, intrucat s-au deschis granitele. Am luat un sintetizator si am inceput sa prelucrez melodiile pe care le aveam in minte, dar nu puteam sa le cant inainte, decat daca as fi avut orchestrator. Dar in primul si in primul rand trebuie sa pui mult suflet, in acest tip de muzica, altfel nu transmiti nimic. 

-De ce tocmai muzica terapeutica?  

Gheorghe Iovu: Dupa '90, am discutat cu niste specialisti care au ascultat muzica aceasta si spuneau ca este o adevarata terapie. De aici a pornit totul. Dupa 90.  

Geta Heimerl: Un medic din Timisoara, in urma cu peste 20 de ani, care a pus aceste piese pacientilor lui, a observat schimbari in evolutia starii de sanatate a acestora si a hotarat sa introduca aceasta muzica in schema de tratament. Dl Iovu a cantat la invitatia lui in centrul in care acesta trata. Asa a ajuns sa fie denumita muzica terapeutica, muzica dlui Iovu. 

-Muzica de acest gen are intr-adevar un rol vindecator sau doar amelioreaza starea de sanatate? 

G. I.: Aceasta depinde de fiecare om in parte. Fiecare este ca si amprenta, unicat, si depinde daca crede in asta. Nu eu vindec, ci persoana se vindeca, daca ea crede in acest sunet in momentul cand cand canti, este ca si cum ai oferi si persoana ar primi, este ca si cum ai intinde o mana si intinde si el mana, atunci efectul este foarte bun.  

G. H.: E important ca omul acela sa aiba o deschidere. Sa o simta. In momentul in care simti ceva, incepe sa iti placa si cand iti place, incepe sa lucreze in tine. 

-Explicati, va rog, mai detaliat mecanismul prin care muzica are un rol atat de benefic asupra fiintei umane.  

G. I.: Nu este ceva stiintific, este atat de simplu, sunt anumite sunete care vin de la sine, este gratie unei inspiratii venita de sus, de multe ori nu stiu ce urmeaza, nu este ceva voit. Practic sunt informatii pe care le primesti si le daruiesti, si daca le daruiesti cu sufletul si persoana le primesti cu sufletul. 

G.G.: Cercetatorul japonez Masaro Emoto, foarte cunoscut la noi in tara a facut anumite studii de cristalizare a apei. Si a recunoscut ca muzica hard rock, induce o stare de durere in apa, care parca e sparta. Tot el a demonstrat ca muzica de acest gen, cum e si cea creata de dl Iovu face ca apa sa cristalizeze foarte frumos, rezultand niste cristale uluitor de frumoase, armonioase si simetrice. A demonstrat astfel, ca acest gen de muzica aduce o incarcatura deosebita corpului, atat celui uman, cat si celui animal. Mai ales daca tinem cont de faptul ca omul este 70% apa, putem intelege importanta acestor sunete in viata noastra. 

-Dar din punct de vedere stiintific, cum se explica rezultatele benefice? 

G. G.: Un grup de cercetatori americani si rusi au demonstrat ca muzica dlui Iovu ajuta la remodelarea matricei ADN-ului. Asa s-ar explica anumite vindecari miraculoase.  

-Cum a fost cand ati compus prima piesa de acest gen? 

G. I.: Era ceva special. Simteam ca imi da fiori. Compuneam inainte muzica usoara si folk. Si anumite piese pentru chitara, le cantam orchestral si simteam ca iese ceva deosebit, si mi-au ramas in memorie si dupa revolutie am inceput sa le orchestrez. Asa s-au nascut aceste piese.  

-Cand va apare urmatorul album si cum se va numi acesta? 

G. I.: Lucrez acum la un album nou, se va chema Program P77. Este un program special terapeutic de reechilibrare, care s-ar putea sa fie unic pe glob, E posibil sa fie doar o singura melodie, sau un program special de repetare, pe care cu cat il asculti mai mult, si tot vrei sa il asculti si sa descoperi lucruri noi. 

Sper sa fim cunoscuti si sa fim recunoscuti, pentru ca suntem singura tara din lume care venim cu acest gen de muzica. Exista de altfel muzica terapeutica pe glob garla, dar vorbesc de reale imbunatatiri ale starii de sanatate, vorbesc de efecte.  

-Piesele dvs sunt folosite in mai multe centre din tara si din straintate. In care tari? 

G. G:. Exista 17 clinici private in diferita tari din lume, printre care Germania, Italia si SUA, care folosesc muzica dlui Iovu. In Germania si in Italia se naste pe muzica lui, iar copilul asculta muzica pana la iesirea din spital. 

-Care este impactul acestor piese in alte tari, mai indepartate, spre exemplu din Asia? 

G. I.: La muzica aceasta nu conteaza ca esti chinez, japonez sau de alta nationalitate. Reactia este fantastica. La Arad, cand am facut un test cu fragmente din noul album, P77, se opreau oamenii pe strada si se intrebau uimiti ce este asta. A venit la un moment dat cineva din Irlanda, care a ramas acolo ascultand pana la finalul concertului. Am ajuns sa organizez in Germania cu ajutorul unui preot de acolo, un concert in decurs de 50 de minute, datorita faptului ca m-au auzit cantand la o clinica. Aici iti trebuie o luna pana organizezi un concert. 

- Ce planuri de viitor aveti? 

G. I.: Sa lansam acest program, P77, prin care sper sa fim recunoscuti si cunoscuti in toata lumea. Nu e vorba de o anumita categorie de afectiuni, de varsta, sau socioprofesionale.  

-Care este reactia oamenilor? Ce povestesc ei despre starea lor de sanatate, ascultand aceasta muzica? 

G. H.: Dl. Iovu a avut feed-back-ul miilor de oameni care au participat la concertele lui sau au ascultat muzica lui pe CD-uri. Are sacose de agende unde oamenii scriau ce simt, ce imbunatari s-au produs in vietile lor, ascultand aceasta muzica. Ulterior au aparut mesaje pe telefonul mobil in care oamenii isi spuneau impresiile.

Si-a vindecat mana 

G. G.: Am "vazut" pe viu ce se intampla. Spre exemplu, la Constanta, unde dl Iovu a cantat timp de aproximativ trei sferturi de ora intr-o sala, la un moment dat s-a ridicat o doamna pe la 50 si ceva de ani, care mi-a spus ca este invatatoare si ca ei i s-a intamplat o minune la acel spectacol. Am intrebat-o "De ce? Ce s-a intamplat?" Si ne-a povestit urmatoarele "Stiti, eu cand eram in clasa a VI-a, am avut un accident in urma caruia am fost operata la mana si nu mai puteam folosi mana". Practic nu a putut sa isi deschida bratul si palma o vreme indelungata, ramanand anchilozata pana la varsta de 50 si ceva de ani. In momentul in care a inceput dl Iovu sa cante, ea a inceput sa simta furnicaturi in mana si, cu mirare, si-a dat seama ca ea poate deschide palma. A deschis palma, a putut intinde mana, si ne spunea, fericita, "Va dati seama? Eu cand cumparam paine nu puteam sa iau restul in palma".  

A reusit prin piesele compuse de Iovu 

G. G.: Imi amintesc de un alt caz, petrecut in urma cu vreo trei ani, tot in Constanta, la un alt spectacol de-al dlui Iovu.  Un fost capitan de vas ne-a spus ca a avut un accident de vapor in urma caruia mare parte din creier i-a fost distrusa, a urmat luni si luni de sedinte de recuperare. L-am intrebat cum mai facea fata la drumuri, la boala si cum a reusit sa se vindece. Si a raspuns ca in mare parte datorita muzicii dlui Iovu. Niste prieteni i-a povestit de muzica lui si i-a rugat sa ii cumpere cateva CD uri de muzica pe care le asculta in fiecare seara. 

Copiii invata mai repede 

G  G.: La o conferinta la Academia Militara din Bucuresti se spunea la un moment dat ca sunt locuri in lume unde copiii invata pe muzica lui. Copii cu un coeficient de inteligenta normal reusesc sa memoreze aproximativ 200 de cuvinte dintr-o limba straina, intr-un timp mult mai scurt.

Au pictat pe muzica 

G. G.: Anul trecut, la Tulcea, la Manastirea Cocosul, la plecare, staretul manastirii mi-a aratat lacasul de cult si m-a intrebat. "Va plac picturile acestea? Sigur ca da, am raspuns. Stiti cum au fost pictate? Pe muzica dlui Iovu. Au venit pictorii si au spus: Stiti noi nu putem lucra daca nu avem muzica dlui Iovu, sa ne potenteze. Eu aveam trei CD-uri ale dlui Iovu si m-am gandit sa le pun acolo", a povestit staretul manastirii. 

Legume mai frumoase 

G. G.: O alta intamplare hazlie s-a petrecut la un alt concert. O femeie ne-a povestit cum, punand muzica dlui Iovu plantelor din gradina, a avut cele mai mari si mai frumoase recolte de legume. "De dimineata pana seara le puneam muzica in sera. Iar cand m-am dus cu ele la vanzare erau cele mai frumoase de pe piata", relata femeia. 

"Am trait fericirea" 

G. G.: La un alt concert, la un azil de batrani, la finalul concertului am intrebat asistenta cum li s-a parut si ce au simtit. Unul dintre batrani s-a ridicat in picioare si a spus "Am trait fericirea".

Altcineva spunea ca muzica aceasta traieste in tine si cand nu o mai asculti. Este de ajuns sa te gandesti la ea si ea lucreaza in continuare. Practic il ajuta pe fiecare om sa se apropie de partea divina din el. 
 Copiii isi trag parintii si bunicii de maini sa stea la concerte in parcuri, iar in jurul sau pisicile si cateii vin sa il asculte pana la finalul reprezentatiei. Odata o pisica nu a mai vrut sa plece din bagajele lui, in care se aciuase cat timp Iovu a cantat intr-un parc. Gheorghe Iovu are deschise doua cabinete de meloterapie in Timisoara, fiind primul compozitor de gen din Romania. A lansat pana acum 10 CD-uri cu piese de muzica terapeutica, dintre care amintim: "Pasi spre univers", "Trecerea timpului", "Calea spre lumina", "Nostalgie", "Impacare", "Clipe de bucurie", "Armonii".

Malina Pop