Sunt onorat sa fiu cu voi astazi,
in ziua plecarii voastre de la una dintre cele mai bune universitati din lume.
Eu n-am absolvit niciodata facultatea. Adevarul fie spus, acum e momentul in
care m-am apropiat cel mai mult de o absolvire. Si vreau sa va spun astazi trei
povesti din viata mea. Atat. Nu cuvinte mari. Doar trei povesti.
Prima poveste este despre
unirea unor puncte.
Am renuntat la Facultatea Reed dupa doar 6 luni, dar am stat aproape de
facultate pentru inca 18 luni inainte sa o parasesc definitiv. De ce am
renuntat?
Totul a inceput inainte ca eu sa ma fi nascut. Mama mea biologica era tanara,
absolventa necasatorita de liceu, asa ca s-a hotarat sa ma dea spre adoptie. Si
a simtit foarte tare nevoia sa ma incredinteze unor absolventi de facultate,
asa incat lucrurile pareau stabilite dinainte pentru mine sa fiu adoptat la
nastere de un avocat si sotia lui. Numai ca atunci cand am aparut pe lume, ei
s-au razgandit si au considerat ca-si doresc o fetita.
Asa ca parintii mei, care erau pe o lista de asteptare, au primit un telefon in
mijlocul noptii prin care erau intrebati: "Avem un baietel care poate fi
adoptat. Il doriti?". Au spus "Bineinteles!". Mama mea biologica
a aflat mai tarziu ca mama adoptiva nu absolvise niciodata facultatea si ca
tatal meu adoptiv nu absolvise liceul. Asa ca a refuzat sa semneze actele de
adoptie. S-a razgandit doar cateva luni mai tarziu, cand parintii mei adoptivi
i-au promis ca o sa ma trimita la facultate.
Si, 17 ani mai tarziu, chiar m-au trimis. Dar am ales in mod naiv o facultate
care era aproape la fel de scumpa ca si Stanford si toate economiile parintilor
mei s-au evaporat pe plata studiilor mele. Dupa 6 luni, n-am mai vazut valoare
in acele studii. N-aveam nicio idee despre ce sa fac cu viata mea si nicio idee
despre cum m-ar putea ajuta facultatea in viata. Si m-am vazut la facultate,
cheltuind toti banii pe care parintii mei ii stransesera in toata viata lor.
Asa ca m-am hotarat sa renunt si sa am incredere ca pana la urma toate
lucrurile se vor dovedi a fi ok. Eram cam speriat la acea vreme, dar privind
inapoi imi dau seama ca a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am
luat in toata viata mea. Minutul in care am renuntat m-a ajutat sa nu mai merg
la cursurile care nu ma interesau si sa merg la cele care mi se pareau utile.
N-a fost chiar totul romantic. N-aveam o camera in care sa dorm, asa ca dormeam
pe podeaua camerelor prietenilor. Am returnat sticle de Cola pentru cei 5 centi
pe care ii primeai inapoi pentru returnarea unei sticle. Si am mers in fiecare
duminica seara cei 7 kilometri pana in partea cealalta a orasului, doar pentru
a beneficia de o masa gratuita la Templul Hare Krishna. Mi-a placut la nebunie.
Si toate lucrurile acelea care mi-au starnit curiozitatea si intuitia s-au
dovedit a fi nepretuite in viitor. Sa va dau un exemplu.
Facultatea Reed avea la acea vreme cel mai bun curs de caligrafie din SUA. In
tot campusul, orice poster, orice titlu si orice indicator erau superb
caligrafiate. Pentru ca renuntasem si nu mai eram obligat sa merg la cursurile
normale, am decis sa merg la cursul de caligrafie si sa invat cum sa scriu
frumos. Am invatat despre tipurile de fonturi, despre varierea cantitatii de
spatiu dintre mai multe combinatii de litere, despre ce face caligrafia sa fie
o arta. Era frumos, demn de tinut minte, subtil artistic intr-un mod in care
stiinta nu poate explica. Si am gasit acest lucru fascinant.
Bineinteles ca, la acea vreme,
cursul in sine nu avea niciun fel de aplicatie practica in viata mea. Dar 10
ani mai tarziu, cand am dezvoltat primul Machintosh, mi-am amintit toate acele
lucruri. Si le-am integrat in Mac. A fost primul computer care a folosit
fonturi extraordinare. Daca n-as fi renuntat la celelalte cursuri si daca nu as
fi avut astfel timp sa merg la cursul de caligrafie, Mac-ul n-ar fi avut
niciodata mai multe tipuri de fonturi si un scris atat de bine proportionat. Si
din moment ce Windows doar a copiat Mac-ul, e foarte probabil ca niciun fel de
computer sa nu fi avut astfel de fonturi. Daca n-as fi renuntat, n-as fi facut
niciodata cursul de caligrafie, poate computerele personale n-ar fi avut
fonturi atat de frumoase ca acum. Bineinteles ca la acel moment, tanar fiind,
era imposibil sa unesc punctele. Dar cativa ani mai tarziu, imaginea a fost cu
mult mai clara.
Asa ca, nu poti uni punctele daca privesti in viitor. Poti sa le unesti doar
daca te uiti inapoi in viata ta. Asa ca trebuie doar sa ai incredere ca
punctele se vor uni cumva in viitor. Trebuie sa ai incredere in ceva -
instinctul tau, destinul tau, viata ta, karma, orice altceva. Abordarea asta nu
m-a lasat niciodata balta si a facut diferenta in toata viata mea.
A doua poveste este despre dragoste si pierderi.
Am fost norocos sa aflu ce imi place sa fac tanar fiind. Woz (Steve Wozniak) si
cu mine am inceput povestea Apple in garajul parintilor mei cand aveam 20 de
ani. Am muncit din greu si in 10 ani Apple a ajuns sa creasca de la un garaj in
care munceam noi doi la o companie care valora 2 miliarde de dolari si avea
4.000 de angajati. Tocmai ne lansasem cea mai noua creatie (computerul
Machintosh), iar eu tocmai implineam 30 de ani. Apoi am fost concediat. Cum
poti fi concediat de la o companie pe care tu ai infiintat-o? Ei bine, pe
masura ce Apple a crescut, am angajat pe cineva, despre care credeam ca are
talentul sa conduca Apple alaturi de mine, iar pentru primul an lucrurile au
mers bine. Apoi viziunile noastre despre viitor au inceput sa fi divergente,
asa ca el a pus piciorul in prag. Si atunci cand a facut-o, Consiliul nostru
Director a stat alaturi de el. Asa ca, la 30 de ani, am fost dat afara de la
Apple. Si a fost o poveste publica. Singurul lucru care contase in toata viata
mea de adult se dusese pe apa sambetei. Si eu eram devastat.
Cateva luni n-am stiut ce sa fac. Am aflat ca dezamagisem o intreaga generatie
de antreprenori, ca scapasem bastonul de maresal tocmai atunci cand eram foarte
aproape sa-l primesc. M-am intalnit cu David Packard si Bob Noycesi, am
incercat sa ma scuz pentru ca o dadusem in bara atat de urat. Eram un esec
public si toate gandurile mele imi spuneam sa fug din Vale ([n.r.] Sillicon
Valley). Dar, incet-incet, a inceput sa ma cuprinda un nou gand. Inca imi
placea ce fac. Si intamplarea de la Apple nu schimbase lucrurile foarte mult.
Eram respins, dar eram inca indragostit. Asa ca am decis sa o iau de la capat.
N-am vazut atunci, dar s-a dovedit ca a fi concediat de la Apple a fost cel mai
bun lucru care mi se putea intampla. Povara pe care o porti atunci cand ai
succes a fost inlocuita cu usurarea pe care o simti cand o iei din nou de la
capat, mai putin sigur de ce o sa ti se intample. M-am eliberat de stres si am
avut astfel sansa sa intru intr-una dintre cele mai creative perioade din viata
mea.
In timpul urmatorilor cinci ani, am pornit o companie numita NeXT, o alta
companie numita Pixar si m-am indragostit de o femeie extraordinara, care a
devenit sotia mea. Pixar a creat Toy Story si este astazi (in 2005) una dintre
cele mai de succes intreprinderi de animatie din lume. Intr-o schimbare
remarcabila a sortii, Apple a cumparat NeXT, eu m-am intors la Apple si
tehnologia pe care o dezvoltasem la NeXT a stat la baza renasterii Apple. Iar
Laurene si cu mine avem o familie frumoasa impreuna.
Sunt foarte sigur ca nimic din toate aceste lucruri nu s-ar fi intamplat, daca
n-as fi fost concediat de la Apple. A fost un medicament greu de inghitit, dar
cred ca pacientul avea nevoie de el. Uneori viata te loveste in cap cu o
caramida. Nu-ti pierde increderea. Sunt convins ca singurul lucru care m-a
ajutat sa-mi pastrez directia a fost faptul ca imi placea ce fac. Trebuie sa
gasesti lucrurile care-ti plac. Si asta e valabil atat pentru munca ta, cat si
pentru partenerul tau de viata. Munca ta o sa-ti umple o parte insemnata din
viata si singurul mod in care vei fi cu adevarat satisfacut este sa crezi ca
faci o munca extraordinara. Si singurul mod in care poti face o munca
extraordinara este sa-ti placa ce faci. Daca n-ai reusit inca, continua
cautarea. Nu te multumi cu putin. Asa cum e si cu partenerul de viata, vei sti
atunci cand l-ai intalnit. Si, la fel ca in orice alta relatie extraordinara,
lucrurile vor merge din ce in ce mai bine pe masura ce trec anii. Asa ca nu te
opri din cautare. Nu te multumi cu putin.
A treia poveste este despre moarte.
Cand aveam 17 ani, am citit un text care spunea ceva de genul: "Daca
traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima din viata ta, la un moment dat vei
avea dreptate". Citatul m-a impresionat si de atunci, pentru cei 33 de ani
care au trecut, m-am uitat in oglinda in fiecare dimineata si m-am intrebat:
"Daca astazi ar fi ultima zi din viata mea, as vrea sa fac ce fac
astazi?". Si atunci cand raspunsul a fost "Nu" pentru mai multe
zile la rand, am stiut ca trebuie sa schimb ceva.
Ideea ca in curand o sa mor a fost cea care m-a ajutat sa fac cele mai
importante alegeri in viata. Pentru ca aproape orice - toate asteptarile
noastre, tot orgoliul, toate fricile referitoare la esec - toate aceste lucruri
palesc in fata mortii, lasand afara singurul lucru care este cu adevarat
important. Ideea ca o sa mori este cel mai bun mod in care poti evita capcana
fricii ca ai ceva de pierdut. Esti deja dezbracat. Si nu exista niciun motiv
pentru care sa nu-ti urmezi inima.
Cu aproape un an un urma, am fost diagnosticat cu cancer. Am facut un CT la
7.30 dimineata si a aratat in mod clar o tumora in pancreasul meu. Habar
n-aveam ce e un pancreas la acea vreme. Doctorii mi-au spus ca acest tip de
cancer e aproape sigur incurabil si ca n-ar trebui sa ma astept la mai mult de
3 pana la 6 luni de viata. Doctorii mei m-au sfatuit sa merg acasa si sa-mi pun
lucrurile in ordine, un fel de a spune ca ar trebui sa ma pregatesc pentru
moarte. Si esti pus in situatia in care incerci sa le spui copiilor tai, in
doar cateva luni, toate lucrurile pe care ai fi vrut sa le spui in ultimii 10
ani. Si esti fortat sa te asiguri ca toate lucrurile sunt puse in ordine astfel
incat sa fie cat de simplu se poate pentru familia ta in viitor. Esti fortat
sa-ti iei ramas bun.
Am trait cu acel diagnostic toata ziua. Mai tarziu, am facut o biopsie, mi-au
bagat un endoscop pe gat pana in stomac si intestine, mi-au facut o punctie in
pancreas si mi-au luat cateva celule din tumora. Am fost sedat, dar sotia mea,
care era acolo, mi-a spus ca, atunci cand s-au uitat la celule sub microscop,
doctorii s-au intristat pentru ca se dovedea a fi o forma foarte rara de cancer
pancreatic, incurabila cu chirurgia clasica. Am facut acea operatie si acum
sunt bine.
Acest moment a fost cel care m-a
apropiat cel mai tare de moarte si sper sa fie la fel si pentru urmatorii ani.
Faptul ca am supravietuit ma face sa va spun cuvintele urmatoare cu ceva mai
multa experienta decat atunci cand credeam ca moartea e un concept pur
intelectual.
Nimeni nu vrea sa moara. Chiar si oamenii care vor sa mearga in Rai nu vor sa
moara pentru a ajunge acolo. Si, totusi, moartea este singura directie clara
spre care ne indreptam cu totii. Nimeni nu poate scapa de moarte. Si asa
trebuie sa fie, pentru ca Moartea este in mod sigur cea mai buna inventie a
vietii. Este agentul de schimbare al vietii. Elimina vechiul pentru a face loc
noului. Chiar acum, voi sunteti noul, dar peste o vreme, nu departe de acest
moment, veti deveni incet-incet vechiul. Si veti fi eliminati. Scuze ca sunt
atat de dramatic, dar e adevarat.
Timpul vostru e limitat, asa ca nu va pierdeti vremea traind viata altcuiva.
Nu va inglobati in dogme - traind cu rezultatul gandirii altor oameni. Nu
lasati zgomotul opiniilor altora sa va ascunda vocea voastra interioara. Si cel
mai important, trebuie sa aveti curajul sa va urmati inima si intuitia. Ele
stiu deja ce va doriti cu adevarat sa deveniti. Toate celelalte lucruri sunt
secundare.
Cand eram tanar, exista o publicatie uimitoare care se numea Catalogul Intregii
Lumi. Un soi de biblie a generatiei mele. A fost creata de un om pe nume
Stewart Brand, nu departe de locul unde ne aflam acum, si el a adus-o la viata
punandu-i un strop de atingere poetica. Asta se intampla la inceputul anilor
1960, inainte de aparitia computerelor si a publishing-ului digital, asa ca
revista era construita cu masini de scris, foarfeci si camere polaroid. Era un
soi de Google in forma printata, cu 35 de ani inainte sa apara Google. Era
idealist si mustea de notiuni extraordinare si instrumente utile.
Stewart si echipa lui au scos mai multe editii ale Catalogului, dupa care
lucrurile au inceput sa nu mai mearga bine, asa ca au fost nevoiti sa scoata
ultimul numar. Era la mijlocul anilor 70, iar eu aveam varsta voastra. Pe
ultima coperta a ultimului numar era o fotografie a unui drum de tara in zori,
genul de drum pe care te gasesti atunci cand pornesti intr-o aventura
extraordinara. Sub poza erau cuvintele "Ramai flamand. Ramai
naiv". Asta era mesajul lor de adio. Ramai Flamand. Ramai Naiv. Si eu
mi-am dorit intotdeauna sa raman asa. Iar astazi, cand voi absolviti si
incepeti o viata noua, va doresc asta si voua.
Ramaneti flamanzi. Ramaneti naivi.
Multumesc mult.
