Citaul zilei

Cel ce a ajuns în vârful muntelui, nu a ajuns acolo prin cădere. N.D. Walsch

sâmbătă, 27 ianuarie 2018




REGULAMENTUL EVENIMENTULUI PUBLIC DEDICAT OLIMPICILOR MATEMATICIENI

I. Motivaţia evenimentului
Asociația părinților „Ioan Slavici” Satu Mare, partener a Inspectoratului Școlar Județean Satu Mare în organizarea Olimpiadei Naționale de Matematică, Satu Mare 2018, ediția LXIX, organizează Eveniment public dedicat olimpicilor matematicieni, în data de 17 februarie 2018.
Proiectul este dedicat atât comunităţii sătmărene, cât și oamenilor care vizitează municipiul Satu Mare în această perioadă, jurnaliştilor, oamenilor de radio şi de televiziune din Satu Mare și din ţară.
Evenimentul se va desfășura în Satu Mare, la Teatrul de Nord și va avea în program următoarele momente:
– Corul Adagio al Colegiului Național „Ioan Slavici” Satu Mare – vor intona Imnul de Stat alături de eleva Iasmina Vereș, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare.
– Orchestra Liceului de Arte „Aurel Popp” Satu Mare – prin acest moment din program dorim să punem în valoare implicarea micilor artiști sătmăreni în viața școlară sătmăreană.
– moment susținut de IRINA BINDER – participarea d-nei Binder este voluntară și are ca scop susținerea olimpiadei de matematică.
II. Obiective
A. Obiective principale
În anul Centenarului Marii Unirii, Satu Mare are onoarea de a fi gazda celui mai important eveniment din lumea matematicii școlare: Olimpiada Națională de Matematică, prilej de a face recunoscut orașul, recunoscută ospitalitatea și renumele de gazde primitoare.
Evenimentul presupune alocarea și implicarea unor resurse umane, materiale, financiare, consistente ținând cont este vorba despre 853 de participanți, din care, peste 103 de cadre didactice, elita matematicienilor români.
B. Alte obiective
• Crearea unui orizont uman lărgit prin şi de către teatru, bibliotecă, instituții școlare;
• Iniţierea şi dezvoltarea de noi contacte ale Asociației părinților „Ioan Slavici” Satu Mare cu alți posibili doritori de colaborare în vederea organizării la cote de exigență specifice unor standarde ridicate a Olimpiadei Naționale de Matematică, Satu Mare 2018;
• Conştientizarea opiniei publice cu privire la faptul că la acest concurs vor fi selectate loturile naționale care ne vor reprezenta țara la Olimpiada Internațională de Matematică, la Olimpiada Balcanică de Matematică, la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru juniori, la Concursul European de Matematică pentru Fete, la Olimpiada Pluridisciplinară Tuymaada și la alte competiții internaționale la care țara noastră își trimite reprezentați, și a faptului că, în afara celor 853 de elevi și profesori din toate județele țării, vor fi invitați profesori de elită din învățământul preuniversitar și universitar românesc;
• Cooperarea factorilor de decizie la nivel instituţional, administrativ, politic în vederea derulării unui proiect comun de anvergură.
III. Locul şi data desfăşurării evenimentului
Evenimentul public dedicat olimpicilor matematicieni se desfăşoară în 17 februarie 2018, începând cu ora 16:00, la Teatrul de Nord Satu Mare. Evenimentul este organizat de Asociația Părinților „Ioan Slavici” Satu Mare, în mod voluntar. Accesul în sala se va face cu minim 15 minute înainte de începerea evenimentului, pe bază de invitații. Scopul invitațiilor este acela de a asigura un climat potrivit unui astfel de eveniment, ca fiecare persoana să aibă un loc prestabilit. Invitațiile pot fi procurate de la organizatorii evenimentului sau de la Agenția de turism Simbotour, str Petofi Șandor 4/A, care are o implicare voluntară în distribuirea invitațiilor. Fondurile colectate de către Asociația Părinților „Ioan Slavici” Satu Mare, din donațiile făcute la ridicarea invitației, vor fi alocate exclusiv organizării olimpiadei și premierii olimpicilor.
IV. Organizatorii evenimentului
Asociația părinților „Ioan Slavici” Satu Mare este organizatorul principal al Evenimentului public dedicat olimpicilor matematicieni şi asigură, prin intermediul Teatrului de Nord Satu Mare și al Bibliotecii Satu Mare organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a evenimentului.
Se vor atragere parteneri, cofinanțatori, sponsori de rang naţional sau internaţional. Se vor elabora liste care să cuprindă suma donată, numărul de invitații distribuite și semnătura donatorilor.
V. Condiţii de organizare şi de desfăşurare a evenimentului
A. Invitaţi individuali
La festival participă, în calitate de invitat special, IRINA BINDER, autoarea celor mai vândute bestseller-uri din România, personalităţi teatrale din Satu Mare, cadre didactice importante de la instituţiile de învăţământ sătmărene, reprezentanți ai comunității locale, jurnalişti.
Participarea tuturor celor care vor susține momentele din programul evenimentului, inclusiv a d-nei Binder, este voluntară și are ca scop susținerea olimpiadei de matematică.
Agenția de turism Simbotour voluntar se implică în distribuirea invitațiilor.
B. Tipărituri, presă, protocol
Organizatorii principali asigură editarea şi producerea materialelor publicitare (bannere, afişe grafice şi panotică urbană care cuprinde programul evenimentului, invitaţii, alte materiale de promovare) specifice unui eveniment de anvergură. Aceste materiale ajută la o mai bună vizibilitate a evenimentului, atât în Satu Mare, cât şi în ţară.

Niciun comentariu: