Citaul zilei

Cel ce a ajuns în vârful muntelui, nu a ajuns acolo prin cădere. N.D. Walsch

vineri, 25 martie 2011

Thales din Milet

S-a născut în Teba, în anul 625 î.Hr.
A murit în Arena, în 547 î.Hr.
la 78 de ani.
Filosof grec, fondator al Şcolii ionice, este considerat unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei.
Matematician, astronom şi mare gânditor.
Thales din Milet a călătorit în Egipt, unde a studiat. A intrat în contact cu misterele religiei egiptene.
I se atribuie prezicerea eclipsei de Soare din 585 î.Hr. şi se spune că a fost primul om care a explicat logica apariţiei eclipselor.
De asemenea, a mai făcut o descoperire remarcabilă, datorită talentului său matematic ieşit din comun. A stabilit înălţimea piramidelor cu precizie, doar măsurând umbra acestora pe nisip.
S-a dedicat în special studierii filosofiei şi matematicii.
I se atribuie descoperirea primelor demonstraţii şi teoreme geometrice
prin raţionamente logice, fiind considerat Părintele geometriei pentru toate aceste studii.
A fost cel dintâi care a susţinut că Luna străluceşte datorită reflecţiei luminii Soarelui,
prin aceasta reuşind să determine numărul exact de zile existente într-un an.
Pentru a-şi proba demostraţia printr-un experiment practic, el a afirmat că, într-un anumit an, recolta de măsline va fi excepţională.
Atunci a arendat majoritatea distileriilor de măsline din Milet.
Prin aceasta manevră a câştigat mulţi bani, cu singurul scop de a-i face să tacă pe cei care spuneau că un filosof este inactiv, satisfăcându-şi doar capriciile, şi că nu este bun pentru nimic în lume.

9 răspunsuri ale înţeleptului:
1.       Care este cel mai bătrân om?
Răspuns: Dumnezeu, pentru că a existat dintotdeauna.
2.       Care lucrul cel mai frumos?
Răspuns : Universul, pentru că este opera lui Dumnezeu.
3.       Care este cel mai mare dintre toate lucrurile?
Răspuns: Spaţiul, deoarece conţine toată creaţia.
4.       Care este lucrul cel mai constant?
Răspuns: Speranţa, pentru că omul continuă să existe şi după ce a pierdut totul.
5.       Care este cel mai bun lucru?
Răspuns: Virtutea, pentru că fără ea nu ar exista nimic bun în lume.
6.       Care este cel mai rapid lucru?
Răspuns: Gândul, pentru că într-un minut ne permite să zburăm până la limitele universului.
7.       Care este cel mai puternic lucru?
Răspuns: Nevoia, pentru că din cauza ei, omul înfruntă cele mai mari pericole în viaţă.
8.       Care este cel mai uşor lucru?
Răspuns: Să dai sfaturi.
9.       Care este lucrul cel mai greu?
Răspuns: Să te cunoşti pe tine însuţi.

Niciun comentariu: